Productivitate si Control

 

START GREȘIT!

 

 

Saluuut,

 

Mi-aduc aminte de o fază din copilărie. Deși eram în

clasa a noua la liceul cu program sportiv-sectiunea fotbal,

pentru că aveam o rezistență foarte bună la

alergat, proful de la atletism, domnul Petrovici, m-a

selectionat la concursul de alergare 10.000 metri,

concurs organizat anual pe județ. Era o premieră ca un

elev de la fotbal să participe la o probă pură de atletism.

Emoțiile mele au fost foarte mari atunci.

 

“Florin, te aliniezi cu restul la linia de start, astepti

 semnalul dat de omul ala cu tricou negru și

apoi aleargă în ritmul tău așa cum știi tu.

O să iasă foarte bine, ai să vezi…” imi zise Petrovici,

antrenorul,

 

M-am aliniat cu restul. Era o mulțime de băieți,

care mai de care dând din coate căutând să ajungă cât

mai în față, cât mai aproape de linie.

Mulți o depășeau deja și gălăgia, care era din ce

în ce mai mare, acoperea strigătele organizatorilor.

 

“Măi copii…Stați cuminți…nu vă mai împingeți, aveți

răbdare” tot spunea organizatorul.

Deodată s-a auzit o bubuitura puternica…

Cativa dintre concurenți au zbughit-o la fugă

inainte de start…Luat de val m-am pornit și eu.

Un băiat de lângă mine s-a împiedicat și a căzut.

 

“Oopriți-văăă! Staart greeșiiit, START GRESIT!….”

Asa se întâmplă de obicei când emoțiile te coplesesc.

Șimți că ce urmeaza vine buluc peste tine si nu stii ce

sa faci, cum sa actionezi. Se întâmplă să nu prevezi

exact cum vor decurge lucrurile. Și este și normal.

 

Ce-ar fi dacă am ști totul dinainte?

N-am mai trăi momentul!

 

 Productivitate și Control

 

Dacă mă gândesc bine, asta s-a întâmplat

și anul trecut cand am dat anuntul cu inceperea

atelierului de lucru. Am anunțat o dată de început

pentru Programul Educativ PRO 21, care

face parte integranta din Cursul de Calificare

Agent Imobiliar și apoi din diverse motive

am fost nevoit să anunț … “Start Greșit”

și să amân începerea cursului cu o lună.

Emoțiile m-au copleșit din nou.

 

Că este o pură întâmplare ca și în acest an

s-a întâmplat la fel, nu știu… doar că eu

nu cred în coincidențe.

Dacă nu ți-ai rezervat locul la acest curs de calificare încă, si

ratezi si PRO 21 exista probabil unul sau maxim 2 motive:

 

1.    Esti hotărât/ă sa nu-l faci pentru ca crezi ca nu

ai nevoie si esti multumit de rezultatele de pana acum;

2.    Esti indecis;

Daca esti in situatia 1 si crezi ca nu ai nevoie,

trebuie sa-ti spun ca acest curs va fi obligatoriu

pentru cei care nu au studii superioare si/sau

vor sa se inregistreze in Registrul Intermediarilor

Imobiliari ca agentie imobiliara… incepand cu

ianuarie 2025, conform noii legi.

 

Dacă esti in situatia 2 si încă esti indecis uite

ce vreau să-ti spun:

 

Productivitatea agentului imobiliar și controlul 

asupra propriului program nu se vor întâmpla

din… întâmplare. Iar ca să se “întâmple” o coincidență

e nevoie ca tu să observi oportunitatea atunci când

se ivește, să ieși în întâmpinarea ei.

Agenții care au învățat și implementat strategii și șisteme

pentru a face ca lucrurile să se întâmple nu s-au mai

împiedicat de bariere în obtinerea lor.

Poti ajuta mai mulți oameni în timp ce faci mai

mult și lucrezi mai puțin.

Asta înseamnă productivitate și control, când îti

faci treaba eficient. Și atunci probabilitatea să

se intample este … 100%.

La Cursul de Calificare, Real Estate MasterClass,

pe care l-am inceput anul trecut in octombrie,

prin Programul Educativ PRO 21 care se va desfasura intre

25 noiembrie si 15 decembrie 2024, vei afla formula

exactă pentru a deveni productiv, pentru a-ți

crește veniturile în mod constant.

 

Pentru a face din imobiliare o AFACERE și nu doar să

vinzi case

 

La fel cum am dezvoltat și eu de-a lungul anilor,

trecând prin încercări și greșeli, propria mea afacere

Dacă nu te-ai înscris încă o poti face aici:

 

daca dai un mail pe cursuricpi@gmail.com sau dai un bip pe 0744539539 si te sun eu…​

Despre Programul PRO 21

Asa cum am anuntat inca de la inceputul Cursului de

Calificare, dupa modulul 4, intrăm în...

 

Provocarea de 21 de zile, PRO 21

 

perioada în care vei reuși să schimbi

pattern-urile vechi şi vei descoperi noi tipare care-ţi

vor schimba cu adevărat viaţa.

Iar eu şi echipa mea vom fi acolo pentru tine.

Ţin să vă spun că doar această provocare face cât un

curs întreg, Vom lucra practic, totul fiind on-line, pe lângă cursul

teoretic şi practic!

 

Are loc o șingură dată pe an şi tu vei putea participa,

la fel, GRATUIT, de fiecare dată când “se întâmplă”

si la anu’ si la anu’…

CUI SE ADRESEAZA ACEST CURS DE CALIFICARE cu PRO 21 inclus?

Cursul de Calificare e pentru tine daca:

- esti antreprenor, si vrei sa fii inscris in RENII ca agentie imobiliara

- esti angajat la o agentie imobiliara sau esti agent-asociat sau colaborator si vrei sa fii inscris in RENII ca agent imobiliar

- esti un agent de vanzari independent sau freelancer si vrei sa conduci o agentie imobiliara ca administrator sau director angajat/salariat, care are nevoie sa inteleaga cum decurge o afacere imobiliara

 

Ca sa te inscrii la curs:

dai un mail pe cursuricpi@gmail.com sau dai un bip pe 0744539539 si te sun eu…​

 

IMPORTANT !

Pe pagina cu cursul de calificare o sa vezi ca pretul de participare este 2999 Euro. Tie insa, pentru ca ai reducere de 50% din pretul intreg (adica 1500 Euro), iti scriu separat pentru ca pretul tau va fi de 1499 euro.

Tot ce trebuie sa faci ca sa ai parte de reducere, este sa devii membru al asociatiei noastre CPI – Comunitatea Profesionistilor in Imobiliare.

Pentru ca mai sunt 9 locuri disponibile acum din 20, campania asta o fac doar in lista interna de cursanti absolventi ai cursului “Agent Power Launch”… iar locurile se ocupa foarte repede. Spre exemplu pentru ultima editie (cea din octombrie 2022-mai 2023) din 2 e-mail-uri date la lista de clienti am depasit numarul de 12 de locuri din sala.

Asa ca daca vrei sa participi, inscrie-te acum pentru ca e posibil sa inchid inscrierile mai repede decat e in plan.

 

Ca sa te inscrii la curs:

da un mail pe cursuricpi@gmail.com sau dai un bip pe 0744539539 si te sun eu…​

 

 

BONUS

Vom avea saptamanal, ateliere de lucru, on-line,

care vor dura 1,5 ore fiecare.

Acolo vom face roll-playing-uri, obtinand feedback pe loc

dar și teme la care vom lucra in grup si individual de acasa.

 

Iar o data pe saptamana va fi cate un MasterMind,

o filmare video, in care voi vorbi despre planificare si eficienta.

 

Vom lucra cu fise de lucru si tipizate care ne vor ajuta

sa ne monitorizam afacerea pentru ca doar asa, prin

monitorizarea afacerii tale iti vei crea un istoric si deci, vei exista.

 

Rezervă-ti acum un loc!


daca dai un mail pe
cursuricpi@gmail.com sau dai un bip pe 0744539539 si te sun eu…​

(mai sunt 9 locuri disponibile)

Cam atat momentan,

Te provoc pe... “terenul de joc”,

Cu entuziasm,

Florin Popovici

IMG_1917

 

 

PS. 1. Legea asta pe care o asteptam de doua zeci de ani bate la usa. Esti pregatit sa intri in Registrul Intermediarilor Imobiliari?

PS. 2. Era să uit, dacă ai întrebări, eu sunt aici. Scrie-mi sau sună-mă!